
Parc fotovoltaic de 60 MW pe raza localității Ovidiu
Compania israeliană Econergy Renewable Energy, dezvoltatorul celui mai mare parc fotovoltaic din România, și-a asigurat o finanțare de peste 200 milioane de euro pentru proiecte
Compania israeliană Econergy Renewable Energy, dezvoltatorul celui mai mare parc fotovoltaic din România, și-a asigurat o finanțare de peste 200 milioane de euro pentru proiecte
Se vor pune bazele unui nou hipodrom în judeţul Constanţa, la Ovidiu. Proiectul a ajuns în atenţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, investitorul fiind Simona
Primarul din Ovidiu, George Scupra, și echipa sa au gândit două proiecte de anvergură care vor pune orașul aflat la o aruncătură de băț de
Magia Sărbătorilor s-a revărsat şi peste oraşul Ovidiu, acolo unde, în Ajun de Moş Nicolae, a fost aprins iluminatul festiv şi s-a redeschis Căsuţa lui
Consilierii locali din Ovidiu au fost convocați, marți, 20 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare, în care au fost supuse la vot mai multe proiecte
Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre proiectele pe care le are în derulare în perioada următoare, finanțate prin Programul
Aceste camere asigura DOAR un flux live de imagini. Aceste fluxuri live nu sunt stocate pe nici un fel de dispozitiv de inregistrare. Contact: ovidiucity@gmail.com